Description
Cărțile vin semnate. Sin și Skye trăiesc într-o lume a măștilor, însă, atunci când iubirea își face loc în inimile lor, sunt forțați să-și asume cel mai dificil rol de până la acel moment și să devină ei-înșiși. Pe scenă și în afara scenei, atracția care îi leagă este electrizantă, însă este aceasta suficient de puternică pentru a-i ține împreună?
Pentru a-și salva iubirea, Sin și Skye trebuie să înfrunte secrete dureroase din trecut și să învețe să privească dincolo de aparențe. Povestea de dragoste care îi leagă este o poveste a maturizării, a descoperirii propriilor valori și, nu în ultimul rând, a definirii propriilor limite.
Trăiește alături de cei doi protagoniști o iubire plină de neprevăzut în care fiecare moment de calm este de fapt calmul de dinaintea furtunii. Seria-fenomen semnată de Andrea Fowler te va purta dincolo de cortinele sufletului uman și te va provoca să simți toate emoțiile care îi copleșesc pe cei doi tineri actori în drumul lor spre succes și iubire.
Recenzii
O armonie a cuvintelor, a sentimentelor și a emoțiilor
„Talentul său de a scrie este uimitor, știind să creeze o armonie a cuvintelor, a sentimentelor și a emoțiilor. Limbajul folosit este artistic, cuvintele expresive formând o muzicalitate aparte. De fiecare dată când citesc, ori am fața toată un zâmbet, ori obrajii brăzdați de lacrimi, ori sufletul la gură. Iar de multe ori toate deodată. Rareori am întâlnit cărți așa bine scrise și mi-ar părea foarte rău să nu-i văd numele prin librării. Țin să menționez că am citit SKiN de vreo 5 ori și nu m-am plictisit niciodată. Din contră, emoțiile au devenit parcă mai mari.” – Dora
Nu ai cum să nu le iubești povestea
SKiN nu e tipul de poveste pe care doar o citești. O trăiești. O simți. Plângi, râzi, suferi, zâmbești. Fiecare cuvânt, fiecare replică, atent alese de scriitoare, i-au creat pe Skye și Sin. Le-au dat viață. Ca și cum ar fi în carne și oase, cu părți bune și părți rele, calități și defecte. Și nu ai cum să nu le iubești povestea. – Galaxy of Books and Thoughts
Reviews
There are no reviews yet.